Ce am vrut să fac?

Având în vedere că doresc să mă retrag într-o zonă mai linistită, lipsită de nebunia cotidiana din orasele mari, cu ceva vreme în urmă timp am achizitionat un teren agricol (mai exact, vită de vie).

Încurajat fiind de “oportunitătile europene”, am decis să încerc să solicit fonduri prin măsura 1.2.1 (Modernizarea Exploatatiilor Agricole), cu scopul de a (re)planta struguri de masă. Conform datelor oferite de Ministerul Agriculturii, un program declarat si acceptat ca fiind eligibil, poate primi fonduri de pana la 50% din valoarea unui proiect.

Din acesti 50%, Uniunea Europeană acoperă 80%, iar statul Roman 20%.  Planul meu era foarte simplu: costul pentru reconversia vitei de vie era de aproximativ de 50.000 de euro. Prin urmare, în cazul în care programul meu era acceptat, speram sa primesc 25.000 de euro( 5000 de euro de la statul Roman si 20.000 de euro de la Uniunea Europeana).

Toate bune si frumoase, numai că….

După ce am schitat acest plan, am avut curiozitatea să văd cum au fost accesate fondurile în anii precedenti si iată ce am găsit pe site-ul www.capital.ro, cu privire la ultima sesiune de depunere a proiectelor, care a avut loc în perioada septembrie-octombrie 2009:

“Cum sustin autoritătile absorbtia fondurilor UE pe timp de criză? Când sunt prea multe proiecte bune, reportează banii în următorul an si restituie dosarele, spre a fi refăcute si reevaluate.(n.r.: deci, accesarea este zero din cauza statului roman).

Deşi este declarată una din priorităti, stimularea absorbtiei fondurilor UE rămâne doar la nivelul discursului public. În realitate, deciziile luate de cei ce primesc sporuri pentru că gestionează banii comunitari nu fac decât să blocheze proiectele declarate eligibile si să îngreuneze drumul către finantările nerambursabile.”

După ce am citit această stire am făcut legătura cu o alta care sună cam asa:

„Ministerul Finantelor va împrumuta un miliard de euro de peste granită si 2,8 miliarde de la bancherii locali. Pentru a putea plăti toate obligatiile la care s-a angajat prin proiectul de buget, statul vrea să împrumute nu mai putin de 3,8 miliarde de euro în primele trei luni ale acestui an, adică o medie de 42 de milioane de euro pe zi.”

Prin urmare, după câteva ore petrecute în fata calculatorului, am reusit să aflu si răspunsul la întrebarea: „De ce România nu reuseste să acceseze bani europeni?”

Răspunsul este simplu: statul roman nu are bani pentru a sustine cota proprie de 20%. Dacă România a ajuns sa se împrumute pentru a plăti salariile si pensiile, plus dobânzile de la împrumuturile anterioare, de unde sa mai fie bani si pentru a sustine programele europene?

Prin urmare, dacă mâine proiectul meu este acceptat, statul roman trebuie să împrumute 42 mil. de euro, plus alți 5.000 de euro, contributia statului roman, pentru proiectul tocmai acceptat.